joi, 3 octombrie 2013

CMPC - Curs - 2013

În cadrul procesului de formare continuă la specializarea Arheologie de la Facultatea de Istorie şi Filosofie a USM în colaborare cu Muzeul Carpaţilor Răsăriteni (Sf. Gheorghe, România) şi Centrul de Pregătire Profesională în Cultură (Bucureşti, România) 10 cursanţi (profesori, tineri specialişti şi masteri de la arheologie) vor participa la proiectul cultural "Management de proiect pentru patrimoniul imobil", finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional – AFCN, adresat persoanelor care lucrează în muzee sau în administraţia publică de specialitate, care au atribuţii în protejarea şi valorificarea patrimoniul imobil şi urmăreşte dezvoltarea competenţelor referitoare la conceperea şi implementarea proiectelor integrate pentru patrimoniul imobil.

CMPC - Expo - 2013

Pe data de 8 noiembrie 2013 la Facultatea de Istorie şi Filosofie va fi prezentată Expoziţia fotografică "Salvgardarea patrimoniului arheologic naţional. Cercetări preventive şi de salvare 2012-2013".
Între partenerii expoziţiei se regaseşte Centrul de Management al Patrimoniului Cultural şi LCŞ "Tracologie" a USM.

miercuri, 25 septembrie 2013

CMPC

Pe data de 3 octombrie 2013, la ora12.45 în auditoriul 513, bl. central USM, a avut loc conferinţa "Influenţa familiei făgărăşene Mailat în Transilvania secolului al XVI- lea". Invitat: Iulian-Marius Şchiopu (Asociaţia Culturală Ştefan Mailat, Făgăraş).

sâmbătă, 21 septembrie 2013

MNIM - 2013

Pe 3-4 octombrie 2013 la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei (Chişinău) a avut loc a XXIII-a Sesiune Ştiinţifică a MNIM. Laboratorul "Tracologie" a USM a participat cu comunicările:



  • Ion NICULIŢĂ, Aurel ZANOCI, Mihail BĂŢ, Andrei NICIC – Cercetări geo-spaţiale şi arheologice în microzona Horodişte-Ţipova 
  • Ion NICULIŢĂ, Andrei NICIC, Andrei COROBCEAN – Cercetări arheologice la aşezarea deschisă Saharna Mică din 2013
  • Sergiu MATVEEV – Incinta de piatră de la Sobari (r-nul Soroca)
  • Sergiu MATVEEV, Vlad VORNIC (Agenţia Naţională Arheologică) – Cuptoare de olărie din sec. IV p. Chr. de la Sagaidacul Nou
  • Rodica URSU-NANIU (Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, România), Andrei COROBCEAN – Incinta fortificată de la Stolniceni în lumina ultimelor descoperiri arheologice

duminică, 8 septembrie 2013

Colocviul Numismatic (III)

Pe data de 8 noiembrie 2013, la ora 13:00, în Muzeul de Antichităţi "Tudor Arnăut" (cab. 535) al Universității de Stat din Moldova va avea loc Colocviul Numismatic, ediția III. Evenimentul va include prezentarea lucrării Conspecte numismatice (III) şi mai multe comunicări din domeniul numismaticii.

Conspectele numismatice, edițiile I și II pot fi consultate AICI